Pentru accelerarea cooperării dintre universităţi şi mediul economico-social, în raport cu cerinţele pieţei forţei de muncă din România şi în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeanã, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat Programul naţional pentru proiecte ce vizează crearea de centre de transfer tehnologic, incubatoare de întreprinderi inovante, reţele de cercetare şi inovare tehnologică şi centre multimedia de informare şi documentare - "TRANSINO".
Pentru dezvoltarea durabilă, pe termen lung, a economiei româneşti, sprijinul acordat cercetării, dezvoltării şi transferului de tehnologie are o însemnătate deosebită.
În acest sens, Programul lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării administrat de Agenţia Naţională pentru Parteneriatul Universităţilor cu Mediul Economico-Social (APART) are ca axe principale:
• crearea şi/sau dezvoltarea unor centre de transfer tehnologic şi departamente de formare continuă;
• crearea sau dezvoltarea de incubatoare pentru întreprinderi inovante, susceptibile de a valorifica potenţialul de cercetare din instituţiile publice ce desfăşoară activităţi de cercetare;
• crearea şi/sau dezvoltarea unor reţele de cercetare şi inovare tehnologică;
• crearea şi/sau dezvoltarea unor CENTRE DE DOCUMENTARE SI INFORMARE.
Axele apelului lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării se înscriu în priorităţile europene privind deschiderea universitară şi implicarea învăţământului superior în acţiuni concrete de educaţie continuă şi valorificare a cercetării.
În ţările Uniunii Europene au fost elaborate legi specifice şi au fost lansate apeluri de proiecte finanţate de către guverne pentru formarea profesională şi valorificarea cercetării prin crearea de incubatoare de întreprinderi inovante, parcuri ştiinţifice sau alte forme specifice de activităţi universitare de tip antreprenorial.
Crearea de reţele de cercetare poate constitui o bază pentru participarea la reţelele de excelenţă din cadrul Programului Cadru 6 al Comunităţii Europene pentru cercetare, iar CENTRE MULTIMEDIA DE DOCUMENTARE SI INFORMARE constituie nuclee de dezvoltare a societăţii informaţionale.
CENTRE MULTIMEDIA DE DOCUMENTARE SI INFORMARE reprezinta centre de resurse pluridiscilinare care pun la dispozitia elevilor, cadrelor didactice si a comunitatii locale informatii pe suporturi diferite (fond de carte, reviste, casete audio si video, CD ROM-uri, calculatoare etc.), pun în practica proiecte de animatie culturala, desfasoara activitati pedagogice, precum si activitati de formare continua pentru personalului didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar. CENTRE MULTIMEDIA DE DOCUMENTARE SI INFORMARE ofera elevilor structuri si resurse documentare si umane ce vor contribui la o mai buna insertie scolara prin realizarea urmatoarelor obiective :
-
• promovarea unei pedagogii inovante, care dinamizeaza si modernizeaza parcursurile pedagogice traditionale, transformând atitudinea fata de învatare;
• dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de învatare în general;
• favorizarea muncii în echipa;
• asigurarea accesului liber la informatie si cultura a tuturor tinerilor si a membrilor comunitatii locale;
• stapânirea tehnicilor de informare si comunicare în învatamânt (TIC);
• formarea cetateanului constient si autonom, adaptat la lumea actuala prin intermediul vietii scolare;
• participarea membrilor comunităţii locale la acţiunile culturale propuse prin CDI
• implicarea societăţii civile în acţiunile şcolii
• realizarea de proiecte pedagogice şi culturale comune
ROLUL CENTRELOR MULTIMEDIA DE DOCUMENTARE SI INFORMARE
Poate fi realizat cu suportul asistentei tehnice a unui proiect Phare RO “ Dezvoltarea unui CDI operational, capabil sa formeze functionari publici competenti ”. Ideea esentiala care va sta la baza proiectarii unui asemenea centru este aceea de a dezvolta un concept modern, de inspiratie occidentala, superior celui clasic, în sistem de biblioteca. Conceptul garanteaza accesibilitatea si disponibilitatea imediata a informatiilor de ultima ora, având în vedere pronuntatul caracter informatizat al acestuia.
Atributiile CDI (CENTRELOR DE DOCUMENTARE SI INFORMARE)
Achizitioneaza carti si materiale informative pentru Centrul de Documentare;
Analizeaza si prelucreaza fondul documentar dupa diferite criterii in scopul inmagazinarii si regasirii informatizate de catre toate categoriile de utilizatori;
Colaboreaza la realizarea de sinteze si de alte materiale documentare;
Gestioneaza fondul documentar si sistemul informatizat de baze de date necesare formarii continue;
Asigura accesul la biblioteca si la facilitatile de cautare pe pagina de internet a Institutului;
Realizeaza si asigura respectarea regulamentului Centrului de Documentare si Arhiva;
Acorda asistenta de specialitate tuturor solicitantilor in studierea documentelor si a celorlalte surse documentare;
Tine evidenta abonamentelor si a fondului documentar;
Pastreaza si tine evidenta arhivei institutului, potrivit legii.
FORMAREA prin CENTRE MULTIMEDIA DE DOCUMENTARE SI INFORMARE
Întotdeauna omul a căutat să se informeze pentru a învăţa mai bine, a crea, a decide, a acţiona. Dintotdeauna, el a produs idei, a scris texte şi a contribuit la dezvoltarea cunoaşterii. Astăzi, el comunică cu uşurinţă cu semenii săi prin telefon, fax sau mesagerie electronică şi-şi exprimă frecvent părerile la televiziune, în media, sau în reuniuni şi conferinţe. Această producţie de informaţie generală sau specială a condus la crearea dispozitivelor legate de difuzarea cunoştinţelor, precum reviste de specialitate, congrese, biblioteci, centre de documentare, baze de date, serverele noii pânze electronice, numite Internet. Se dezvoltă azi veritabile pieţe industriale în sânul unei societăţi a informaţiei. Se impune o nouă filosofie a sistemelor de informare şi documentare. Selecţia conţinutului de informaţii, condiţionarea acestora pentru o utilizare pertinentă, stăpânirea tehnologiilor de informare, în special a nevoilor şi grijii unui răspuns economic şi cultural, sunt componentele principale ale unui management al informaţiei. În faţa extraordinarelor transformări ale sistemelor de informaţii şi documentare din ultimii douăzeci de ani, în faţa actualei explozii a reţelelor electronice, trebuie să constatăm că un număr de cercetători sau profesori rămân neştiutori faţă de posibilităţile oferite azi, dar şi de riscurile care pot apare, dintr-o imperfectă stăpânire şi cunoaştere a acestora.
A colecta, a tria, a trata, a valida, a difuza informaţia utilă este cu siguranţă problema specialiştilor în informare şi documentare formaţi corect şi competenţi, dar aceasta priveşte atât pe cercetători, economişti, ingineri, industriaşi cât şi pe formatori, responsabili de instituţii de învăţământ, elevi şi studenţi. Toţi trebuie să intervină ca actori ai unei noi inteligenţe, fondate pe un management responsabil al informării. Mai mult, azi, trebuie să găseşti legăturile care se stabilesc între procesul informaţiei, pe de o parte şi demersurile de formare sau învăţare, pe de altă parte. Formatorii trebuie să cunoască ce reprezintă diferitele moduri de informaţie, de dezvoltarea practicilor pedagogice originale, fondate pe noi moduri de prezentare a informaţiei, pentru a incita elevii şi studenţii să devină adevăraţi cetăţeni ai societăţii informaţiei. Pregătirea tinerilor, şcoala, universitatea, metodele de informare moderne au devenit o necesitate. Centrul de documentare şi de informare şi biblioteca universitară sunt instrumente de punere în valoare a resurselor electronice, ale Internetului şi multimedia. Integrarea lor într-un proiect pedagogic punând informaţia în centrul procesului formativ este mai mult ca niciodată o prioritate. Diferite unghiuri de abordare oglindesc raporturile între informare şi formare, pentru formarea cu informaţie şi formare pentru informaţie.
Noile practici profesionale de mediatizare
Meseriile documentării se organizează, tradiţional, fie în jurul cărţii, fie în jurul informaţiei, fie din ce în ce mai mult între o combinare a celor două dimensiuni. Documentarea şi meseriile corespunzătoare se dezvoltă azi între cei doi poli, pe un nou domeniu, care s-ar putea numi informare-documentare (ID).
Există o bogăţie de practici profesionale, cu misiuni simple sau complexe, generale sau specializate, punctuale sau globale. Acestea se vor poziţiona între acumulări şi pierderi, între ofertă şi cerere, între gestiunea stocurilor şi gestiunea fluxului.
În mod tradiţional, documentaristul achiziţionează documente, le prelucrează (catalogare, indexare), realizează fişiere tematice, pune documentele la dispoziţia publicului şi răspunde la întrebările acestora. Această meserie se identifică cu un conţinut specific, realizat în general în afara unei ierarhii stricte, într-un loc bine definit, centrul de documentare. Apoi, datorită evoluţiei formării, documentariştilor, ca urmare a complexităţii operaţiilor documentare, ca necesitate a unei mai bune gestionări şi a unui nou management al unităţilor documentare, asistă la o tendinţă către o definire mai strictă a nivelelor de responsabilitate, cu urmări de multe ori importante asupra conţinutului profesional şi al salariilor. Studiile întreprinse de către asociaţiile profesionale privind profesiile şi competenţele, ne duc cu gândul, la crearea unui nomenclator al profesiilor din ştiinţa informării.
Conţinutul profesional al documentării se limitează de multe ori la activităţiIe care se numeau lanţ documentar : achiziţia de documente, catalogarea şi indexarea acestora, punerea cărţilor şi revistelor în folosul utilizatorilor. De multe ori, în micile unităţi documentare, o singură persoană se ocupă de toate acestea. În marile centre documentare, ar putea exista o diviziune socio-profesională a muncii (achizitori, catalogatori, indexatori, informaticieni,...). Informatica şi noile tehnologii de informare au început să-şi modifice profesiile. O nouă generaţie de persoane care concep şi produc bazele de date în ASCII, apoi în videotext, apar meserii specifice legate de organisme-servere. Piaţa tehnologiei digitale a documentelor (GED) adaugă noi complexităţi; arhivarea şi documentarea sunt tot mai apropiate. Astfel apar meserii noi care nu mai au legătură cu lanţul documentar, sau mai bine spus nu mai fac parte din tradiţionalul lanţ documentar, punând accent pe dimensiunea sistematică a documentării. Se spune tot documentarist, dar se fac referire la meserii ca expert în supravegherea tehnologică, informaţională, inginerie documentară, specialist în bibliometrie sau scientometrie, făuritori de sisteme de informaţie şi produse multi-media sau hipermedia, gestionari ai unei documentări structurate, redactori tehnici, specialişti în arhivare electronică. Documentariştii devin moderatorii unor forumuri electronice Internet, întreprinderile recrutează navigatori şi conceptori de situri Web. Documentariştii găsesc din ce în ce mai mult să-şi folosească competenţele pentru comunicare, sau cunoştinţe metodologice sau pedagogice şi de formare (specialişti ai transferului informativ şi cognitiv). Alţii încearcă să găsească noi legături între informaţie, documentare, arhive şi cultura instituţiei. În materie de inteligenţă economică, documentariştii îşi aduc o contribuţie determinantă. În faţa acestei extraordinare diversităţi de practici profesionale, apare un nou rol al mediatorului, mediatorul care oferă informaţii inteligente, contribuind fără nicio îndoială la transferul de cunoştiinţe.
Documentarea nu se mai poate reduce la o seamă de activităţi obişnuite (catalogare sau indexare). Tehnica documentară nu mai poate fi un scop în sine. Trebuie urmarită finalitatea serviciilor şi produselor, în termeni de management. Trebuie să te situezi altfel în raport cu utilizatorul, cu nevoile şi practicile sale de informare. Se trece progresiv de la o logică a producţiei la o nouă logică a folosirii şi valorificării informaţiei. Tendinţa este de încorporare a valorii adăugate a produselor şi serviciilor de informaţie. Nu mai este nevoie să circule corect periodicele în instituţie sau în laboratoarele universităţilor. Trebuie acum exploatată informaţia (adunată, concepută), devenind un produs adaptat la diferite nevoi. Această cercetare de o mare valoare adăugată se exprimă în acelaşi timp în conţinut, în informaţie chiar (expertiză, sfat, supraveghere...), în amestecul dintre informare şi documentare (gestiunea sistemelor de informare, conceperea sistemelor ajutătoare pentru decizii, animarea grupelor de experţi, lucrări de sinteză, se multidimensionează...) sau chiar în modalităţi de difuzare (conceperea produselor specifice, întocmirea scrisorilor informative, realizarea posterelor sau expoziţiilor, alcătuirea unor sisteme ca videotext, de difuzare sau implicare în reţelele de mesagerie electronică...). Trebuie să ştii să descoperi resursele pertinente, să evaluezi ceea ce se găseşte în bazele de date sau în reţele, să îndrumi clientela, să favorizezi orientarea utilizatorilor, spre ce găsesc în interior sau spre valoare. Mediatorul de informaţii din întreprindere sau organizaţie, poate să se poziţionează atât ca partener în dispozitivele de dezvoltare şi difuzare a cunoaşterii cât şi în demersurile privind concepţia şi decizia.
Formarea prin informare
Sistemele de informare devin din ce în ce mai puternice. De la baze şi bănci de date la sisteme, trecând prin lanţul de producere informatizată, fluxuri de date, reţele telematice, arhivare electronică sau multimedia, orice activitate a organizaţiilor, cetăţenilor se înscriu într-o perspectivă de dezvoltare şi de folosire a resurselor în informare şi documentare. Această informaţie specializată (ştiinţifică, tehnică, economică) nu este singură: trebuie ţinut cont de capacitatea legitimă de expresie a salariaţilor (cercurile calităţii,...) al dialogului nelipsit cu partenerii culturii tehnice sau geografice, comunicarea socială cu marele public etc.
În acest context şi în aceste condiţii, sensibilizarea şi formarea cu metode de informare devin cruciale. Trebuie promovată o adevărată cultură a informaţiei, permiţând fiecăruia să ştie şi să poată să se situeze ca cetăţean în noua societate a informaţiei.
Dezvoltarea unei culturi a informaţiei
Este absolut necesar să facem cunoscute în special tinerilor, sistemele de acces la informaţie şi cunoaştere, începând cu şcoala şi universitatea. Frecventarea bibliotecilor, a centrelor de documentare şi informare, a bibliotecilor universitare şi a altor unităţi documentare, consultarea bazelor de date şi bănci de date (pe CD-ROM sau prin reţele informatice), lectura critică a lucrărilor şi a articolelor din reviste, trebuie să constituie o etapă esenţială a oricărei formări moderne. Resursele informaţionale şi pedagogice pot proveni din diferite surse şi formarea specifică trebuie să-i incite pe elevi şi studenţi la navigarea pe aceste universuri vaste, multidimensionale de informaţie şi să ştie să le exploateze. Mijloacele clasice de informare constituite din cărţi, reviste, literatura gri, sunt bineînţeles privilegiate. Dar CD-ROM-urile, bazele de date şi băncile de date, videodiscurile, sateliţii şi modalităţile variate de formare la distanţă, constituie tot atâtea alternative eficiente pentru accesul la informaţie şi cunoaştere.
Învăţarea metodelor de stăpânire a informaţiei
Trebuie să-i învăţăm pe tineri şi pe cei mai puţin tineri să se "mişte" cu uşurinţă în informaţii. Trebuie să-i învăţăm să se "descurce" pe autostrăzile informaţiei. Trebuie să-i atragem să se "plimbe" prin bazele de date, în cataloagele informatizate ale bibliotecilor lumii întregi, în CD-ROM-enciclopedii. Trebuie să le arătăm gustul de a descoperi o informaţie pertinentă, utilă, sau să-i facem să citească o carte despre care a auzit din întâmplare prin peregrinările lor în labirintul informării şi documentării.
Formatorul pentru cunoaşterea şi stăpânirea informaţiei trebuie să ştie să construiască un răspuns global, la un ansamblu de întrebări pe care fiecare individ îl poate pune. Cum se produce informaţia? Cum o prezentăm şi cum o difuzăm? Cum gestionăm informaţia şi documentarea? Care sunt procedee de căutare a datelor sau documentelor de care avem nevoie în activitatea noastră? Cum se accede la o informaţie atât de bogată, atât pe reţele, dar şi în bibliotecile tradiţionale? Ce sinteze se realizează plecând de la informaţia primită şi pentru ce? Ce legături se stabilesc între diferitele sisteme şi practici de informare şi documentare şi restul activităţii cetăţeanului sau specialistului? Şi se pot pune încă multe alte întrebări. Este evident că necesitatea intensificării formării studenţilor conduce la modalităţi de a şti să identifice sursele de informaţii pertinente. Multiplicarea la infinit a surselor accesibile pe reţele, ca filosofia interactivităţii proprii Internetului, obligă la transformări radicale ale tehnicilor pedagogice privind acest tip de formare. Trebuie stimulate aptitidinile de navigare pe reţele electronice, dar trebuie să-i învăţăm pe studenţi să ştie să selecţioneze sursele pertinente şi să le exploateze. Trebuie favorizată munca colectivă, interactivă, descoperind sursele de evaluare ale acestora. Trebuie susţinut eforturile de capitalizare colectivă ale cunoştinţelor pe care le capătă studenţii în acest domeniu. În unele ţări, pentru formare, se obişnuieşte să se dea studentului acces la resursele reţelei chiar de la începutul cursului, dându-i posibilitatea să construiască el însuşi sisteme pertinente de reperaj, ale surselor utile. Astfel, se facilitează schimbul la distanţă între grupe de studenţi, ca şi tutoratul electronic de persoane-resurse, permiţând construcţia de către studenţi a propriilor modele informaţionale. În alte formări, elaborarea de către studenţi a sitului Internet, care reperează şi organizează informaţia şi cunoştinţele accesibile, pare să dea rezultate fructuoase.
Această pedagogie a informaţiei se bazează pe o bună înţelegere privind euristica informaţiei, adică a proceselor cognitive specifice pe care fiecare le aplică în cercetarea informaţiei. Dacă acestea sunt multiple şi fiecare dezvoltă euristici proprii, se pot totuşi distinge câteva tendinţe generale. Astfel, există metode de clasificare şi de navigare. Primele, cele legate de clasificare se bazează pe arborescenţa cunoştinţelor sau a datelor: un plan bun de clasificare îţi permite să regăseşti cu uşurinţă cartea căutată, fişierele care se găsesc pe discul dur. Metodele de navigare sunt mai haotice, bazându-se pe legături între cunoştinţe şi date, pe practicile asociaţiei de idei, permit descoperirea unor continente neexploatate, stimulează inventivitatea, creeză mirarea. Dar, ne mai putem gândi şi la alte metode folosite în accesul la informaţie, metode aplicate la câmpul informaţiei. Aceste demersuri sunt tot atâtea modalităţi prin care copilul, studentul, individul, specialistul caută un drum în meandrele fluviilor de informaţii. Bineînţeles, ar trebui să vorbim despre aceste metode ca procese individuale, dar şi ca procese colective: dezvoltarea group-ware în întreprinderi şi organizaţii, adică muncă la proiecte comune în jurul unui dispozitiv legat de informaţii, ca acela al reţelelor de tele-informatică, sunt investiţii cognitive colective caracteristice organizaţiilor de azi: a-i deprinde pe tineri azi, să ştie şi să poată contribui la colaborări viitoare, care se dezvoltă inevitabil în instituţii, centre de cercetare, diferite organizaţii. Ar putea deveni obiectivul pedagogic major al instituţiilor de învăţământ.
De la informaţie la formare
Ţinând cont de aceste evoluţii, cum ar trebui regândită formarea tinerilor în contextul societăţii post-industriale, marcată de o mondializare a economiei, de o sporire a nivelului de cunoştiinţe, ţinând cont de curiozitatea tinerei generaţii, prin implicarea sa în diferite domenii ale societăţii şi în special prin proliferarea surselor şi dispozitivelor de informare şi documentare? Se pot inventa noi modalităţi de formare care permit mai uşor un acces din ce în ce mai generalizat la informaţie şi deschiderea spre lume? Ce parteneri, ce structuri, ce reţele competitive, ce specialişti ar putea interveni într-o transformare majoră a modalităţilor de formare?
Regândirea legăturii între informare şi formare
Ne confruntăm cu o complexitate crescută a tuturor fenomenelor ştiinţifice, tehnice, socio-economice sau culturale, complexitate care necesită mai mult ca niciodată o mare flexibilitate în modul nostru de a gândi, de a comunica şi de a acţiona şi de a avea dorinţa de a învăţa în permanenţă. Formarea unui individ nu se poate limita numai la transfer, la o anumită vârstă, la un bagaj de cunoştinţe căpătate odată pentru totdeauna. Fiecare accede (de-a lungul întregii cariere) la orice element al cunoaşterii, la orice informaţie cuprinzând date de la celălalt capăt al planetei şi la informaţii semi-confidenţiale. În mod schematic se poate afirma că nu mai este azi necesar să te bazezi numai pe şcoală şi universitate pentru a forma ingineri, medici, jurişti, sociologi, actorii vieţii sociale şi culturale. Şi mai exact, nu mai foloseşte la nimic azi să concentrezi geografic studenţii într-un anume loc, pentru a studia şi a accede uşor la cunoştinţele transferabile pe reţele electronice. Chiar te-ai putea întreba dacă aceasta mai are un sens, în limitarea acestui transfer formal de cunoştinţe la un moment dat. Vor trebui în permanenţă să-şi actualizeze cunoştinţele de fiecare dată când au nevoie. Tehnologiile de informare (autostrăzile informaţionale, multimedia) permit să se depăşească graniţele geografice şi temporale şi să încercăm să dezvoltăm o formare dincolo de ziduri, în timp real. Preşedintele unui Institut de Tehnologii din America arăta într-un studiu că 50% din cunoştinţelor dobândite de tinerii absolvenţi în universităţile americane, provin de la libera consultare a surselor de informare şi de cunoştinţe disponibile pe Internet. Acesta este un fapt care nu poate fi ignorat. Dacă pentru misiunile lor de formare, şcolile, universităţile, instituţiile de învăţământ mai au un sens şi un viitor, pentru ce funcţii şi pentru ce servicii îl mai au? Oare nu am avea interesul să încercăm să stabilim legături între cunoştinţe împrăştiate şi contradictorii, să creăm o viaţă culturală specifică, să contribuim la stimularea producţiei şi al transferului cunoştinţelor? Care este azi rolul şcolilor, universităţilor, instituţiilor de învăţământ în actul formării? Nu este timpul să facem distincţie între producerea şi transmiterea datelor sau informaţiilor ca elemente ale cunoaşterii, dar cum să consolidezi cunoştinţele, la pregătirea viitorilor ingineri, medici, jurişti, la stăpânirea metodologiei unei acţiuni eficiente? Este necesar azi să vedem cum este mai bine să transmitem cunoştinţele, cum să le consolidăm, cum să pregătim tinerii să stăpânească metodologia de reflecţie şi de acţiune?
Noi investiţii de făcut, noi responsabilităţi asumate
Institutele de învăţământ superior vor trebui să investească în puternice echipamente educaţionale, adevărate maşini care să "împrăştie" informaţia structurată, putând fi consultată de către studenţi de diferite origini, pe loc sau la distanţă, aparţinând sau nu aceleeaşi instituţii. Este cazul universităţilor americane, australiene, din sud-estul Asiei. Mai mult ca niciodată profesorii şi alţi formatori trebuie să realizeze produse informaţionale şi formaţionale cu un transfer şi schimb uşor de realizat, să alimenteze bănci de cazuri şi baze de date dialectice, să creeze cursuri care pot fi difuzate prin satelit de către reţelele calculatoarelor. În ceea ce priveşte specialiştii din informare şi documentare, ei devin parteneri egali în procesul de formare şi gestionarea cunoştinţelor. Din ce în ce mai des vor participa în echipe pedagogice mixte în care coabitează diverşi specialişti mediatori ai cunoaşterii. Deja pe piaţă la nivel internaţional, apar produse şi servicii de informare-formare care modifică tradiţionalele locuri de muncă ale profesorului-bibliotecarului-documentaristului.
Informaţia din lumea largă este la uşa noastră. Circulaţia ideilor se accelerează şi este pe punctul de a ne schimba certitudinile şi deprinderile. Elevii noştri, studenţii noştri vor avea posibilitatea să beneficieze de ceea ce înseamnă Internet. Inteligenţa colectivă se dezvoltă în mod spectaculos pe reţelele electronice. Vor trebui să rămână departe de căile de circulaţie ale informaţiei planetare pentru că noi nu am ştiut să creăm un sistem propriu? Vor trebui să suporte consecinţele că autorităţile politice şi administrative, responsabilii sistemului educaţioanal şi profesorii nu vor percepe în timp oportun necesitatea unor eforturi sau nu vor înţelege importanţa unor mutaţii în curs? Vor rămane nepăsători, în faţa riscurilor şi ale ameninţărilor pe care le reprezintă dezvoltarea societăţii informaţiei? Vor trebui în permanenţă să dea dovada de imaginaţie, curaj, implicare politică şi să regândească din temelii practicile informării şi formării?
Din ce raţiuni trebuie să ai un management eficient al documentării şi dezvoltării noilor structuri documentare centralizate
Mult timp managementul documentării la nivel de organizaţie nu era considerat esenţial. Documentarea se desfăşoară pe baza unor programe privind activităţile principale ale societăţii fiind, limitate. Numai marile societăţi care intervin în cercetare şi dezvoltare, sau în sectoarele importante (aeronautică, telecomunicaţii, farmacie, chimie...) şi unele structuri terţiare (bănci, asigurări, organizaţii internaţionale, ministere) dispuneau de centre de documentare demne de numele lor şi pentru unele dintre ele, remarcabile şi prin politica documentară elaborată.
Astăzi documentarea este tot mai mult percepută ca un factor cheie a reuşitei întreprinderilor şi a competitivităţii, fiind un instrument indispensabil pentru crearea valorii (ca şi politica de formare sau de dezvoltare a competenţelor).
Raţiunile unei schimbări privind percepţia şi atitudinea conducătorilor instituţiilor sau oragnizaţiilor faţă de documentare sunt legate de complexitatea sporită a problemelor de rezolvat zilnic, la mondializarea şi globalizarea unei economii care conduce la nevoia de ascultare şi înţelegere a unui mediu lărgit, la evoluţia meseriilor, la evoluţia întreprinderilor (cu o oarecare tendinţă spre terţializarea activităţilor şi dezvoltarea serviciilor), la evoluţia spre o dezvoltare a societăţii informaţiei, în care rolul Internetului rămane de netăgăduit.
Astfel spus, este nevoie în organizaţii de un adevărat management al informării şi documentării. Această apropiere, mai voluntar structurată pe o gestiune eficientă a documentării, se traduce prin investiţii necesare în materie de instrumente avansate (sisteme de gestionare a bazelor de date şi a gestiunii electronice a documentelor...) prin crearea unor organizaţii apropiate (centrale documentare, centre de resurse, direcţii de informare şi documentare,...) recurgând la competenţele specifice noi, prin dezvoltarea unor noi activităţi( supraveghere informaţională, inteligenţă economică). Exploatarea actuală a utilizării Internetului face mai mult ca niciodată nevoia recurgerii la medieri info-documentare specializate pentru selecţionarea unei informaţii pertinente, sintetizând-o, determinând modalităţile eficiente de acces la resursele necesare diferitelor grupe de actori din întreprinderi sau organizaţii.
Din ce considerente societăţile care îşi creează centre de documentare moderne, o fac azi? Din ce raţiuni managementul informaţional-documentar se regăseşte în centrul preocupărilor organizaţiilor?
O primă raţiune ar fi aceea referitoare la proliferarea quasi-exponenţială a surselor de informare, Internetul accentuând considerabil această tendinţă (remarca s-ar putea extinde la dispozitive privind crearea bazelor de date a grupurilor cum ar fi Lotus Notes). Responsabilii întreprinderilor şi colaboratorii percep necesitatea de a fi informat, de a cunoaşte ceea ce fac partenerii sau concurenţa, de a dispune de surse de informare fiabile (interne sau externe). Le este din ce în ce mai greu să stăpânească această nouă complexitate documentară. Este oare rolul lor să navigheze pe Internet pentru a căuta această informaţie pertinentă şi sunt suficient de pregătiţi să o facă?
Centrul de documentare modern apare, din păcate ca un veritabil mediator competent şi obligatoriu pentru absorbţia complexităţii şi a prea-plinului pentru a pune pe picioare mecanisme apropiate interfaţei, între sursele info-documentare şi utilizatori, în mod special, difuzarea selectivă a informaţiei utile.
O a doua raţiune priveşte costurile directe şi indirecte ale documentării. Multiplicarea micro-gestiunilor documentare locale (fiecare serviciu al organizaţiei îşi desfăşoară propriile demersuri documentare) conduce la evidenţe, pierderi, astfel ca în acelaşi timp costurile de achiziţie ale lucrărilor şi revistelor cresc mult( 10-20% pe an pentru periodice). Internetul şi accesul la informaţia numerică în reţea te face să gândeşti la costurile de transfer al informaţiei care poat să scadă foarte mult. Uneori, căutând o informaţie pertinentă pe web, poţi fi în situaţia de a-ţi schimba decizia, costul fiind un element determinant.
A avea încredere în managementul documentării la un serviciu specializat competent, este fără nici o îndoială o gândire eficientă în vederea stăpânirii globale a costurilor.
Un al treilea argument în formarea unei documentări centralizate, constă în faptul că aceasta poate aduna, exploata şi valorifica competenţe profesionale care, de 20-30 ani au tot evoluat aşa cum atestă la cel mai înalt nivel actual al formării documentariştilor, în cele mai multe ţări industrializate (legat de evoluţia nivelului de remunerare). Aceste competenţe pot cu adevărat să ajute la găsirea surselor de informare şi documentare, cele mai diverse, cu nişte instrumente avansate (bibliometrie, cartografia surselor, knowledge). Pot să conceapă şi să realizeze produse şi servicii (supraveghere, sinteză) performanţe adaptate la nevoi. Pseudo-documentarişti (secretare trecute la documentare) disperaţi, în diferite unghere ale unei organizaţii, nu vor putea niciodată să atingă nivelul de profesionalism care se găseşte în centrele de documentare moderne.
Să mai notăm că activitatea documentară nu constă numai în obţinerea documentelor care se clasează în dosare şi se aşează în rafturi. Documentarea este din ce în ce mai multi-funcţională şi din ce în ce mai multiformă. Întreprinderile sau organizaţiile au nevoie să-şi gestioneze bine documentaţia de rememorare (arhivele, oferă şi ele servicii, dar te pot trimite şi la documente de orice altă natură, cu un caracter patrimonial).
Trebuie create dispozitivele de asistenţă documentară la diferite meserii şi activităţi ale întreprinderii (ajutor decizional, ajutor de concepţie, susţinerea studiilor şi cercetare...). Trebuie să te mai preocupi de supavegherea mediilor, să faci supraveghere (tehnologică,comercială, concurenţială...), să creezi dispozitive legate de inteligenţa economică. Documentarea, este (dacă putem spune aşa), hârtie, dar şi informaţie electronică sau digitală odată cu explozia resurselor disponibile pe web. Un centru de documentare modern gestionează această complexitate, jonglează cu diferitele funcţii şi forme menţionate mai sus, ştie să treacă cu uşurinţă dintr-un mediu în altul, urmărind să satisfacă cât mai bine (în mod eficace şi econom) nevoile acelora pe care îi servesc.
Mai este important de subliniat faptul că mondializarea economiilor şi interdependenţa din ce în ce mai puternică a diverşilor factori politici, economici, juridici, sociologici, tehnici, de mediu, conduc instituţiile la o deschidere mai largă spre o lume mai deschisă şi mai complexă, de a oferi instrumente de supraveghere a unui mediu cât mai larg (cuprinzând şi domeniile în care întreprinderile nu erau interesate). Structurile documentare avansate, care se dezvoltă azi, răspund profesional, nevoii de supraveghere, înţelegere, anticipare a evoluţiilor. Pot acţiona pe baza competenţelor proprii, dar din ce în ce se dezvoltă tot mai mult parteneriatul sau cooperarea cu alte unităţi sau centre de documentare, care să lucreze în reţele specializate (ceea ce se poate cu uşurinţă constata în mediile bancare, de asigurări, chimie, farmacie,..), astfel încât concurenţa între societăţi ar lăsa să se gândească că astfel de reţele ar putea fi imposibile.
Este interesant de notat faptul că noile tehnologii de informaţie au contribuit din plin la o repoziţionare strategică a misiunilor şi funcţiilor documentării. Dezvoltarea siturilor Internet, a societăţilor şi în mod special crearea instrumentelor Intranet au reliefat necesitatea gestionării profesionale, scoaterea la lumină şi menţinerea unor astfel de instrumente de lucru, de dispunerea resurselor info-documentare structurate, validate, în permanenţă actualizare, ceea ce se ştie că fac bine documentariştii (articole recente în presă - Le Monde interactiv, de exemplu). Dar dincolo de instrumente, este gestiunea dinamică a infostructurii organizaţionale care este încredinţată serviciilor moderne de documentare, singurele capabile să asigurarea perenitatea instrumentelor, ca o structurare şi actualizare a conţinuturilor informaţionale. Cu certitudine centrele de documentare nu îşi asumă toate responsabilităţile Webmasterului, dar după 3-4 ani de dezvoltare puternică, instrumentele Internet şi Intranet, arată puternica implicare a componentei documentare şi pe acest teren.
Acestor argumente li se pot opune câteva afirmaţii, clare:
• centrele de documentare nu vor reuşi niciodată să trieze şi să cunoască nevoile utilizatorilor sau clienţilor săi.
• demersurile documentare nu pot fi disociate de alte activităţi ale unităţilor organizaţiei (redactor, secretariat,...)
• documentarea nu poate fi decât descentralizată, aproape de aceia care au nevoie de ea zilnic
• documentariştii nu au calificările sau competenţele care să le permită să înţeleagă fondul problemelor ridicate de către utilizatori sau clienţi.
Dacă în trecut, unele dintre aceste afirmaţii s-au adeverit (datorită lipsei unei reale politici documentare în instituţii şi mai ales modului în care personalul necalificat este "încărcat" cu sarcini documentare), se pare că este tot mai greu să fii categoric. Documentarea şi managementul său sunt o afacere în sine, necesitând structuri ad-hoc şi competenţe specializate cu posibilităţile de a răspunde flexibil diverselor nevoi şi de adaptare la diferite situaţii. Gestiunea centralizată a activităţilor documentare este compatibilă cu o apropiere descentralizată a relaţiilor de serviciu ale diferitelor grupe de utilizatori. Profesionalismul în gestionarea documentară integrează capacitatea documentariştilor (the modern information professionnals) la înţelegerea marilor complexe şi la răspunderea eficientă, datorate strânselor relaţii parteneriale cu clienţii lor.
Va propunem spre vizionare albumul de la adresa http://community.webshots.com/slideshow?ID=555700375&key=RNHcGI care cuprinde imagini din experienta traita de colegii vostri din clasa a XI-a A in anul scola 2005-2006 cu ocazia unui Proiect Leonardo da Vinci derulat cu o fundatie din Viena pe tema gestionarii informatiilor intr-o biblioteca mare. Proiectul va fi reluat in anul scolar 2006-2007.
In legatura directa cu preocuparea de mai sus este proiectul descris mai jos dupa cum urmeaza:
Proiectul “Metode şi tehnici informatice aplicate în studierea limbii şi literaturii române” îşi propune:
- să sensibilizeze şi să motiveze elevii asupra necesităţii lecturii ca act creator;
- să pregătească etapizat condiţiile logistice ce le presupune orice activitate în spaţiul (in)formal;
Prof. S.Alexandru la Simpozionul
“Informatica in educatia elevilor” Craiova-2006
- sa determine coerenţă în exprimarea ideilor;
- cresterea capacitatii de argumentare a propriei opinii;
- depăşirea barierelor/complexelor în comunicare prin dezvoltarea competenţelor lingvistice vizând limba maternă şi limbile de circulaţie (engleza în special, germana şi franceza) şi a abilităţilor de utilizare a TIC în domeniul ştiinţei şi al culturii.
Finalităţile proiectului sunt:
- Iniţierea şi practica în jurnalism ce o vom realiza printr-un parteneriat activ cu o reţea de ziare/radio/post TV locale prin care vom urmări:
- organizarea unor training-uri, cu participarea unor jurnalişti profesionişti, stagii de formare oferite elevilor implicaţi în proiect, dar şi elevilor/profesorilor din alte licee în oferta cărora există cursuri opţionale de jurnalism;
- crearea Centrului Media pentru Adolescenţi (CMA) - o şansă a tinerilor de a înţelege că fiecare are o menire în viaţă, un loc bine definit. Noi le oferim elevilor posibilitatea de a-l identifica;
- familiarizarea elevilor cu tehnicile de lucru în cadrul presei scrise/audio/video, după ce au achiziţionat la cursurile opţionale, noţiuni generale despre jurnalism;
- descrierea condiţiilor pentru realizarea unor ştiri, interviuri, reportaje,
- dezvoltarea abilităţilor de utilizare şi prelucrare de imagini, cu ajutorul TIC ;
- crearea unor abilităţi de diversificare a surselor de informare în vederea redactării şi editării unor texte jurnalistice pentru presa scrisă/audio-video;
- dezvoltarea abilităţilor de folosire a spaţiului web şi a resurselor lui colosale (site-uri, advertising, blogging-ul, poll-sondaje de opinie, albume forumuri);
- descoperirea vocii şi a propriei imagini, dincolo de camera de luat vederi;
- valorificarea abilităţilor şi competenţelor de producere a textului (non)literar: ştiri, reportaje, clipuri publicitare în format audio/video, seriale radiofonice (teatru radiofonic/dezbateri pe teme de interes general vizând probleme caracteristice adolescenţei);
- crearea unei biblioteci virtuale în care elevii să aibă acces la toate produsele multi-media realizate în timpul experimentelor didactice în care au fost implicaţi: ziare, reviste şcolare, materiale audio-video, softuri educaţionale, CD-uri multimedia;
- lansarea unor concursuri media care să-i provoace pe tineri să realizeze producţii scrise/audio, clipuri publicitare, colaje foto, filme de scurt metraj, acestea având o topică de larg interes: social, cultură, turism, circumscrisă temei „România mea”. Astfel, participanţii vor prezenta propria lor imagine despre România.
- Iniţierea unui centru de documentare şi informare (C.D.I.) înţeles ca un spaţiu de formare permanentă a elevilor în domeniul utilizării informaţiei, îndeosebi a celei pe care se bazează achiziţia cunoştinţelor şcolare. CDI este pentru elevi imaginea structurilor pe care el le va frecventa mai târziu ca adult:
- biblioteca universitară;
- centre de documentare specializare;
- centre de videoconferinţe.
Concluzionând, fenomenul informatizării aprofundate pe scară largă a profesiilor, nu poate ocoli domeniul învăţământului. Credem că astfel de abordări au menirea de a-l provoca pe elev să participe activ la propriul proces de formare, dintr-o reală motivaţie interioară: a (re)descoperirii de sine şi a capacităţilor şi competenţelor care-i legitimează individualitatea.
